Aspectul cel mai important al muncii noastre este păstrarea demnității umane și o  asistență centrată pe individ. Scopul nostru este de a păstra sănătatea pacienților noștri, iar, în caz de boală, stabilizarea și ameliorarea acesteia, precum și ajutor în recuperare.

O atenție deosebită este acordată îngrijirii persoanelor în vârstă care, datorită problemelor de sănătate, respectiv din cauza situației lor din familie, nu au posibilitate să li se acorde la domiciliu îngrijirile necesare. Pentru acești bătrani, un personal de îngrijire a persoanelor în vârstă cu experiență le va asigura serviciile solicitate în orice oră din zi.

Acordăm o mare importanță reabilitării sănătății fizice sau psihice a persoanelor cu deficiențe temporare sau permanente, integrându-i în comunitatea familială a căminului nostru, în vederea păstrării sentimentului de demnitate umană, fiind în serviciul nevoilor lor fizice și spirituale.
Acceptăm în îngrijire și persoane aflate în stadiul final al unor boli grave (cancer, accident vascular cerebral, Alzheimer, etc).

În Căminul pentru Vârstnici Fileo domnește o curățenie desăvârșită în oricare ceas al zilei. Pacienții noștri au parte de cinci mese pe zi, îngrijire medicală, asistență spirituală, kinetoterapie. Funcționează în cămin sistemul de televiziune prin satelit.

Servicii oferite:

În cadrul cotizației lunare, asistații pot beneficia de următoarele servicii oferite de noi:

  • îngrijire medicală la orice oră din zi
  • supraveghere calificată, cu experiență, oferită de un asistent medical (tratamente perfuzabile, utilizarea sondelor urinare, nutriție prin sonde nazo-gastrice, tratamentul escarelor și al altor plăgi, etc.)
  • vizite medicale regulate
  • administrarea medicației
  • asigurarea celor trei mese principale, plus gustări înainte și după-amiază
  • asistență spirituală săptămânală având în vedere orientarea religioasă a fiecăruia
  • gimnastică medicală de bază
  • sistem de televiziune prin satelit cu peste 100 de canale în fiecare cameră
  • se asigură utilizarea scaunelor cu rotile, a cărucioarelor și cadrelor de mers
  • sunt date în folosință paturi și saltele speciale pentru îngrijire corespunzătoare
  • se asigură curățarea rufelor și a lenjeriei de pat
  • se asigură produse pentru igiena personală
  • servicii de coafor, frizerie, manichiură, pedichiură
  • procurarea medicației prescrise și a stocului de scutece (în funcție de cerințe și nevoi)
  • cabinet medical dotat

La cerere se pot lua în considerare și următoarele servicii:

  • consultații medicale de specialitate
  • tratament specializat de kinetoterapie